top of page

Infractiunea De Luare De Mita

Infractiunea de luare de mita este o infractiune de coruptie si consta in fapta unui functionar public sau a altui functionar care in mod direct ori indirect are ca scop de a pretinde sau primi bani ori foloase necuvenite ce nu i se cuvin in mod legal sau accepta primirea unor sume de bani ori foloase necuvenite. Prin aceeasi interpretare a legii, se apreciaza si lipsa unei respingeri de primire a unor bani sau foloase necuvenite.



Legea prevede mai multe conditii care trebuie indeplinite in mod cumulativ pentru a ne afla pe teritoriul infractional al unei astfel de fapte penale si anume:

fapta sa fie comisa de un functionar public in sensul legii penale; faptuitorul in mod direct sau indirect (prin interpusi) sa primeasca, sa pretinda ori sa accepte (sa nu refuze) promisiunea de primire a unor bani sau foloase ce nu i se cuvin; faptuitorul sa indeplineasca, neindeplineasca, sa urgenteze ori sa intarzie un act care intra in indatoririle sale de serviciu sau a unui act contrar acestora;


Interpretarea simpla a legii se rezuma la un act de conduita interzis de lege si pe care il savarseste faptuitorul (subiectul activ). Cu alte cuvinte prin plata in bani sau prin foloase necuvenite (deci care pot fi valorificate) se intelege o rasplata pentru a face sau a nu face, a omite ori a intarzia, a modifica ori inlocui ori asemenea acestora de catre subiectul activ (faptuitor).


Printr-o astfel de conduita interzisa de lege se lezeaza desfasurarea atributiilor de serviciu in conditii de normalitate si legalitate, astfel ca statul are calitatea de subiect pasiv se considera prejudiciat. Din aceste considerente, orice fel de foloase in bani sau prin natura celor necuvenite, urmeaza a fi confiscate, iar cand acestea nu se mai gasesc se procedeaza la instituirea unui sechestru asigurator.


Acestea sunt elementele de tipicitate ale infractiunii de luare de mita, context in care conditiile trebuie indeplinite in mod cumulativ, in sens contrar o astfel de infractiune nu poate fi materializata ca atare.


Exemple simple ar fi, in cazul agentilor de politie sau a unor functionari, din cadrul primariilor sau administratiilor fiscale, in sensul ca o persoana fizica sau juridica plateste pentru a obtine in folosul sau, emiterea unui act sau neemiterea unui act (amenzi, procese verbale de constatare, autorizatii, decizii fiscale, ori asemenea acestora). Asadar, discutam de acte obtinute in mod ilicit.


Problematica care se pune insa in discutie este mult mai ampla, in sensul probelor si a mijloacelor de proba. Administrarea probelor de catre organele de cercetare penala pot fi extrem de vaste, in functie de situatie, astfel ca putem avea in vedere martori, denuntatori, martori-denuntatori, inregistrari video/audio, inclusiv si a celor de natura ambientala. In cadrul multor dosare, se identifica si investigatori sub acoperire, prin urmare cei care comit o astfel de fapta penala la momentul comiterii faptei nu au reprezentarea ca intra intr-o capcana in cel mai evident mod.

Astfel de probe trebuie sa faca dovada ca cei care comit fapta penala de luare de mita se raporteaza la indeplinirea cumulativa a conditiilor antereferite.

Practic analizarea probelor sau a materialului probator trebuie facute cu maxima exigenta, atat in cursul urmaririi penale cat si in fata instantei de judecata. O astfel de fapta fiind o acuzatie de coruptie trebuie sa se sprijine pe probe sau indicii temeinice privitoare la indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act de catre un functionar public sau functionari ai statului.

In principiu negarea constanta de savarsire a faptei, in conditiile in care nu exista un flagrant si nici declaratii de martori care nu ii incrimineaza pe pretinsii faptuitori, interceptarile si mesajele invocate de catre acuzare nu sunt suficiente pentru a dovedi existenta unor astfel de fapte de care sunt acuzati.


In reglementarea actuala ce sanctioneaza actele materiale de pretindere, primire de bani ori alte foloase ce nu se cuvin ori de acceptare a promisiunii unor astfel de foloase, nu mai are relevanta juridica momentul cand se realizeaza oricare dintre variantele normative ale infractiunii, astfel ca, devine oarecum lipsit de importanta daca banii au fost primiti inainte sau ulterior indeplinirii actului de serviciu ori daca intelegerea dintre mituitor si mituit este anterioara sau ulterioara indeplinirii actului de serviciu de catre functionar.


Toate actele de luare de mita in baza unei rezolutii infractionale unice initiale, reprezinta o concluzie determinata de modalitatea si circumstantele concrete in care s-au comis toate actele de luare de mita, adica cu referire la loc, timp, mijloace, mod de operare, in acelaşi interval de timp, actele intercalandu-se, din punct de vedere al cronologiei.

Practic, darea si luarea de mita sunt corelative, atat din perspectiva incriminarii, cat si al laturii obiective, intrucat primirea de bani sau alte foloase, de catre un functionar pretins corupt este o actiune corelativa si ulterioara celei de dare de bani ori alte foloase, de catre un mituitor. Din aceasta perspectiva, se admite in practica instantelor de judecata ca probele care dovedesc cert remiterea sumelor de bani de catre mituitor, dovedesc si primirea acelorasi sume de catre mituit in mod direct si nedisimulat, in principiu.

Rigoarea dreptului penal, respectiv constructia juridica eronata a Parchetului, dizolva existenta faptei si practic ne conduc in mod obligatoriu la constatarea inexistentei infractiunii de luare de mita prevazuta de art. 289 NCP, intrucat probele administrate trebuie sa convearga la varianta de pretindere ori primire de catre faptuitor, respectiv a unor a sume de bani ori foloase necuvenite in vederea atingerii unui scop ilicit.

Infaptuirea justitiei impune unui judecator sa isi fundamenteze o hotarare pronuntata pe anumite elemente care sa fie apte sa conduca dincolo de orice indoiala sau dubiu rezonabil la stabilirea unei vinovatii, realitate obiectiva cu privire la orice acuzatie.


Tribunalul Bucuresti a apreciat ca exprimarea verbala a refuzului, fara a returna suma de bani pusa pe birou de catre un investigator sub acoperire, in conditiile in care nu este dovedit faptul ca banii au fi intrat in posesia efectiva a inculpatului, nu reprezinta dovezi suficiente pentru a se retine savarsirea infractiunii de luare de mita, astfel incat se impune achitarea inculpatului sub aspectul savarsirii infractiunii de luare de mită, in baza art. 396 alin. 1 și 5 raportat la art. 16 alin. 1 lit. c) CPC. (Sentința nr. 828/2022 din 20 iulie 2022, pronunțată de Secția penală a Tribunalului București)


Prezumtia de nevinovatie, ca principiu de drept distinct al procesului penal, organele judiciare trebuie sa aiba in vedere ca vinovatia se stabileste in cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla invinuire nu inseamna si stabilirea vinovatiei. Sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face in fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului penal. Sigur ca in functie de imprejurari, inculpatii se gasesc in postura de a se subroga organelor de cercetare penala, pentru a cauta probe prin care sa se disculpe. Organele de cercetare penala trebuie si sunt obligate, ca un principiu de drept, sa aduca atat in favoarea cat si in defavoarea faptuitorului/inculpatului probe, insa din pacate ancheta se desfasoara mai mult strangand probe in defavoarea inculpatului.


In fine, pana la adoptarea unei hotarari de condamnare definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata, iar o hotarare de condamnare definitiva trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, orice indoiala fiind in pofida inculpatului, instanta fiind obligata sa pronunte o solutie de achitare.

Regula “in dubio pro reo” potrivit careia orice indoiala pofida inculpatului se

aplica in mod unitar si reprezinta un principiu de drept.


In functie de data comiterii faptei penale, trebuie avuta in vedere si calcularea termenului de prescriptie a raspunderii penale care curge de la data savarsirii infractiunii, sens in care se evalueaza aplicarea legii penale mai favorabile in mod global, ori in acest sens ne raportam la Deciziile CCR nr. 297/2018 și respectiv 358/2022 in cazul in care se poate beneficia de incetarea procesului penal.



Dec. ICCJ (DCD/P) nr. 2/2017 (M.Of. 135/ 22 februarie 2017);

Dec. ICCJ –recurs in interesul legii - nr. 26 din 15.11.2021

Legea 78/2000 actualizata;

Codul Penal – legislatie consolidata /ianuarie 2021 actualizata;

Legea nr. 46/2003, în interpretarea din Decizia nr. 19/04.06.2015 a ÎCCJ. Decizia nr. 432/RC din 14 octombrie 2021, pronuntata de Secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție


Comentários


bottom of page