Masura arestului preventiv este cea mai intruziva masura ce priveaza de libertate o persoana, astfel ca inculpatul se va plasa intr-un loc de detentie pentru cel mult 30 zile. Insa, aceasta masura ca si celelalte alte masuri alternative (masura arestului la domiciliul sau cea a controlului judiciar) pot fi mentinute si prelungite pentru perioade de cate 30 zile.
Masura arestului preventiv, in cursul urmaririi penale se dispune de catre judecatorul de drepturi si libertati, in faza camerei preliminare de catre judecatorul de camera preliminara, iar in cursul judecatii de catre instanta de judecata in fata careia se afla cauza, insa numai daca din probe rezulta suspiciunea rezonabila ca inculpatul a savarsit o infractiune si se subscrie urmatoarelor situatii:
inculpatul a fugit ori s-a ascuns, in scopul de a se sustrage de la urmarirea penala sau de la judecata, ori a facut pregatiri de orice natura pentru astfel de acte;
inculpatul incearca sa influenteze un alt participant la comiterea infractiunii, un martor ori un expert sau sa distruga, sa altereze, sa ascunda ori sa sustraga mijloace materiale de proba sau sa determine o alta persoana sa aiba un astfel de comportament;
inculpatul exercita presiuni asupra persoanei vatamate sau incearca sa realizeze o intelegere frauduloasa cu aceasta;
exista suspiciunea rezonabila ca, dupa punerea in miscare a actiunii penale impotriva sa, inculpatul a savarsit cu intentie o noua infractiune sau pregateste savarsirea unei noi infractiuni.
Ori, masura arestului preventiv se dispune in mod exceptional si NU DOAR pentru ca are in vedere o fapta grava in genere, ori o fapta penala pentru care pedeapsa este mai mare de 5 ani cu executare. Deci, nu este suficient doar pentru aceste 2 criterii, o astfel de masura sa fie dispusa.
Conteaza si trebuie in mod obligatoriu luat in economia analizei instantei si alte aspecte, cu referire la conduita inculpatului (comportamentul linistit, atitudine fireasca in relatia cu organele de cercetare penalasi chiar in fata instantei, etc), daca inculpatul a mai avut tangente cu legea anterior (urmarit penal sau condamnat anterior) si nu in ultimul rand cooperarea sa ca individ cu organele de cercetare penala (in faza de urmarire penala), toate acestea cantarind cu prisosinta in fata unui judecator.
Din punctul meu de vedere ca si avocat, nu conteaza daca un inculpat are sau nu copii sau sotie/mama s.a.m.d. spre exemplu, caci toti avem familie in general, astfel ca aceste parafrazari in fata instantei nu vor cantari catusi de putin.
Pentru a fi sesizata o instanta cu o cerere de inlocuire a masurii arestului preventiv fata de un inculpat, conteaza extrem de mult cele mai sus reiterate, dar si o argumentare concreta in ce priveste anumite considerente:
Chiar daca instanta in aceasta etapa nu analizeaza probele aflate la dosar, trebuie insa sa pipaie fondul cauzei; deopotriva apreciez si ca instantei trebuie sa ii fie punctat succinct incoerentele din declaratii, contradictorialitati si chiar si diferentele de incadrare juridica a faptelor in cazul in care sunt mai multi inculpati in dosar, pentru necesitatea individualizarii. O minima punctare schematica referitor la un probatoriu indoielnic, va deschide viziunea judecatorului cu privire la o dozare de egalitate a vinovatiei sau a nevinovatiei, context in care orice schimbare intervenita poate fi interpretata cu “temeiurile avute in vedere initial la luarea masurii arestului preventiv nu mai sunt aceleasi la momentul solicitarii cererii de inlocuire a arestului preventiv”;
Aceste diferente trebuie evidentiate, intrucat analiza judecatorului se va raporta la proportionalitatea aplicarii unei masuri fata de toate imprejurarile si circumstantele efective;
Din perspectiva recomandarilor CEDO, suntem obligati ca stat de drept sa aplicam toate aceste recomandari in ce priveste inlocuirea masurii celei mai restrictive cu o masura alternativa, tinand cont in deplin ansamblu cu cele sus reiterate, precum si din perspectiva solutiilor date prin care Romania a fost sanctionata deseori pentru mentinerea si prelungirea unei masuri de arest preventiv in mod nejustificat sau chiar abuziv.
CEDO a sanctionat Romania nu o data, de mai multe ori, pentru mentinerea unor masuri de arest preventiv in mod excesiv chiar si pentru acuzatii ce vizau infractiuni foarte grave (viol, talharie, loviri sau vatamari cauzatoare de moarte, etc), intrucat reprezentantul Ministerul Public in mod perpetuu argumenteaza aceleasi aspecte: “pericol pentru ordinea publica”, “fapta grava”, “nu s-au schimbat temeiurile si nu au aparut noi temeiuri”, sau in orice caz similar acestora. Este ca o “poezie recitata” constant de catre procurori in toate dosarele care au ca obiect verificare masuri preventive.
Prin urmare, o astfel de sustinere si motivare a Parchetului este preluata de catre instanta deseori in mod automat si perpetuu, solutia dispusa vizand aceeasi argumentare seaca si “la indigo” fara insa a se lua in considerare sau a se analiza toate celelalte aspecte.
Imi permit sa subliniez ca a devenit parca, un laimotiv cadru pe care unele instante la nivel national le adopta ignorand recomandarile CEDO, ignorand sanctiunile date de catre CEDO Romaniei, ignorand orice inlocuire de masura de arest preventiv cu una alternative, cat despre principiul de drept al prezumtiei de nevinovatie….acesta nici nu mai isi regaseste calea in sistemul nostrum, fiind literalmente un principiu alterat.
Cred ca, teama unor judecatori de a dispune o solutie de inlocuire a celei mai restrictive cu o masura alternativa, isi regaseste corespondenta in erori precum:
Refuzul instanţelor naţionale de a dispune punerea in libertate a inculpatului din cauza atitudinii sale din timpul urmaririi de a nu recunoaste anumite fapte, chestiune care a fost accentuata in mod deosebit de catre Curtea Europeana; Pe de alta parte….”ce sa recunosc, daca nu am savarsit fapta de care sunt acuzat?”
In 2014, Ministerul Justitiei a realizat un studiu privind compatibilitatea legislatiei nationale cu prevederile art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului si jurisprudenta relevanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului, studiul mentionand ca mentinerea in detentie este motivul prezentarii riscului sporit pentru ordinea publica. Ori o astfel de sustinere poate fi considerata relevanta si suficienta, potrivit cerintelor Curtii Europene, numai DACA se bazeaza pe fapte in stare sa demonstreze ca eliberarea invinuitului, de fapt, ar duce la “tulburarea ordinii publice”.
Cerinta „legalitatii” trebuie sa presupuna ca atat circumstantele (imprejurarile) pe care se bazeaza acuzatiile aduse, cat si conditiile pentru aplicarea privarii de libertate sunt, pe masura posibilitatii, prevazute de lege intr-un mod extrem de clar.
Curtea a stabilit anumite reguli care sunt, in mod firesc, aplicabile si in cazul identificarii riscului de dezordini publice: • ceea ce poate fi considerat „rezonabil” depinde de toate circumstantele cauzei, deci acest aspect apartine unei analize individuale de la caz la caz; • faptele care dau nastere suspiciunii nu trebuie sa fie suficiente pentru a justifica o condamnare, si nici chiar pentru inaintarea invinuirii; • suspiciunea sa nu se refere la o infractiune in general, ci la o infractiune concret determinata; • credibilitatea motivelor arestarii se apreciaza in raport cu ansamblul circumstantelor din fiecare speta in particular; • la momentul aplicarii arestarii nu se stabileste culpabilitatea persoanei, acesta fiind obiectivul final al procesului penal.
In jurisprudenta sa, Curtea a expus 4 motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventiva a unui acuzat suspectat ca a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul sa fuga; riscul ca inculpatul, odata pus in libertate, sa impiedice administrarea justitiei; sa comita noi infractiuni sau sa tulbure ordinea publica. Ori nefiind dovedit sau neexistand probe in legatura cu acestea, pe cale de consecinta nici nu se poate retine automat ca aceste 4 fundamente isi si regasesc suportul;
Desigur ca reactia societatii privind o infractiune intr-o comunitate, indeosebi cu populatie minora, ar putea influenta asupra constatarii acestui risc, importanti in acest sens sunt un sir de factori, cum ar fi: persoana făptuitorului, istoricul comportamentului acestuia in comunitatea respectiva, familia, munca ș.a.m.d. Totusi o eventuala aplicare a acestui risc nu poate depinde doar de opiniile unor membri din comunitate. In Hotararea nr. 1/2013, Plenul CSJ a mentionat: “simplul fapt ca o mica parte a societatii insista asupra arestarii nu trebuie sa duca automat la arestarea persoanei”.
Conduita acuzatului are o importanta deosebita la aprecierea riscului dezordinilor publice. Si in acest caz este necesar de stabilit circumstantele reale in care o eventuala conduita a acuzatului ar putea prejudicia ordinea publica. Prin urmare, pericolul unei astfel de tulburari, ca urmare temerii de eliberare a acuzatului, nu poate decurge numai din gravitatea unei infractiuni sau din acuzatiile pendinte impotriva persoanei, ci trebuie argumentat in concret daca exista realmente un astfel de pericol.
Individualizarea masurii preventive aplicate se raporteaza la aplicarea masurii preventive atat din unghiul circumstantelor cauzei, cat si la persoana acuzatului. In unele hotarari, indeosebi cand sunt acuzate mai multe persoane, Curtea Europeana a observat ca justificarea detentiei NU se raporta la situația concreta a fiecarui inculpat ci viza un mod general persoanele cercetate in cadrul procedurii, luate “la gramada”.
Curtea a mai constatat si faptul ca instanta a mentinut arestarea unor inculpati prin argumentarea unor formule identice, pentru a nu spune stereotipe, repetand de-a lungul timpului aceleasi criterii, pe baza aceleiasi formule. Or, o astfel de justificare nu este conforma cu cerintele art. 5 §3 din Conventie.
Comments