Actul sexual cu un minor este o infractiune care face parte din subgrupul de infractiuni privitoare la viata sexuala, prevazuta la art. 220 Noul Cod Penal, iar infractiunea de viol este prevazuta de art. 218 Noul Cod Penal din cadrul aceleiasi grupe de infractiuni.
Actul sexual cu un minor consta in actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 13 ani, ca fiind regasita la alin. 2 din art. 220 NCP si se pedepseste in limita prevazuta de 2-7 ani. Varianta de pedeapsa rgasita la alin. 1 din acelasi articol de lege se raporteaza la varsta minorului (o forma agravanta), respectiv intre 13-15 ani, pedepsindu-se conform legi penale in limita de 1-5 ani. Variantele regasite la alin. 3 si alin 4 se raporteaza ca agravante la alin. 1 si alin. 2 si se pedepsesc de la 2-7 ani sau 3-10 ani in functie de anumite imprejurari: daca minorul este un membru de familie sau se afla sub ingrijirea si ocrotirea inculpatului (persoana care presupus ar fi comis fapta) sau s-a avut in vedere producerea de materiale pornografice ori s-a pus in pericol viata minorului.
In ce priveste infractiunea de viol in reglementarea actuală, prevăzută de art. 218 Noul Cod Penal este reprezentată ca fiind orice raport sexual săvârșit prin constrângere, atât fizică, cât și morală, prin punerea victimei în imposibilitate de a se apăra ori de a-și exprima voința, precum și profitarea de această stare. Infracțiunea are drept formă agravată, printre altele, și situația în care victima este un minor [art. 218 alin. (3) lit. c) C.pen.].
În schimb, infracțiunea de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 220 Noul Cod Penal, implică întreținerea unui raport sexual cu un minor, fără ca elementele de constrângere sau de imposibilitate de a-și exprima consimțământul să fie incluse în tipicitatea infracțiunii, ci practice se raporteaza la constientizarea in sine a intretinerii unui raport sexual chiar daca si-a dat consimtamantul. Întreținerea unui raport sexual cu un minor sub vârsta de 13 ani este reglementată ca formă agravată [art. 220 alin. (2) Noul Cod Penal].
În cazul infracțiunii de act sexual cu un minor, legiuitorul a instituit o prezumție absolută de consimțământ viciat; chiar dacă victima își dă acordul, acesta nu este un acord valid, iar fapta continuă să prezinte suficientă periculozitate încât să atragă forța represivă a statului prin tragerea la răspundere penală. Spre deosebire, în cazul infracțiunii de viol, victima este lipsită de posibilitatea de a-și exprima opțiunea.
Practic, in varianta infractiunii de act sexual cu un minor, rezultă că minora era o «persoană naivă, cu mentalitate de copil mic, nedezvoltata psihic indeajuns, care pare supusă sau nu ar intelege in sine insemnatatea unui astfel de act sexual».
INSA, problema vârstei la care un minor poate oferi un consimțământ valabil a făcut si face in continuare subiectul discutiilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
In analiza consimțământului la actele sexuale, vârsta de 13 ani poate fi un criteriu, dar nu o regulă absolută.
DE CE? Pentru ca trebuie dovedit aspectul “constientizarii actului sexual” al minorului. Faptul ca ar avea 13 ani nu inseamna ca nu constientizeaza, ori acest aspect poate fi dovedit.
Spre exemplu: sa presupunem ca o minora posteaza pe aplicatii tip Facebook sau Instagram faptul ca ar avea varsta de 16 ani sau/si posteaza imagini in care minora respectiva este imbracata sumar. In continuare aceasta “socializeaza” in mediul online si astfel creeaza legaturi cu persoane de sex masculin, ascunzandu-si varsta reala initial. Se intalnesc si ulterior intretin un raport sexual .
De aici un intreg mecanism - Cine este initiatorul? Care a fost scopul de a-si ascunde varsta reala? Cine posteaza si care este scopul acestor imagini postate? In continuare se mai pune si problema unei caracterizari a minorului, in sensul ca daca “genul de persoana” este acela de a atrage persoane de sex masculin in scopul de a intretine relatii sexuale, atunci evident nu ar putea exista dubiu ca respectiva minora nu ar constientiza, ci dimpotriva.
Astfel ca, daca legiuitorul a instituit o limita de vârstă, 13 ani spre exemplu, nu inseamna ca automat un minor nu constientizeaza in mod efectiv. Este adevarat, ca unii poate constientizeaza, pe cand altii nu. Ori acest fapt tine de dezvoltarea acestora, nu este nici un proces liniar și nici un proces uniform. În funcție de diverși factori (mediu, educatie, preocupari, scop urmarit, nevoi personale, anturaje, inclusive mediul familia din care provine, etc) raportarea copiilor la conduitele cu conotație sexuală poate îmbrăca forme diverse, toată această etapă fiind caracterizată de descoperirea individuala a fiecarui individ.
In plus fata de aceasta constientizare, se pune problema unor probe certe si care nu lasa loc interpretarilor, intrucat judecatorii la momentul pronuntarii unei solutii de condamnare ori achitare, trebuie sa nu aiba indoiala ca un inculpat “poate nu ar fi savarsit fapta sau poate da”. Indoiala conform principiului “in dubio pro reo” conduce in genere la achitarea inculpatului.
Conform unui raport al CSM din anul 2021, rezulta ca sunt situatii cand se apreciaza ca minori in varsta de 11-12 ani avand calitatea de parti vatamate, au condus la calificarea infractiunii de act sexual cu un minor si in alte situatii la una de viol.
Asadar consimtamantul si gradul de constientizare sunt factori esentiali in calificarea tipului de infractiune, iar acestea pot fi dovedite pentru a face aceste diferente.
Comentários